_

Să mă prezint…

ANDREEA HAGIOPOL

Sunt veselă mă bucur de viață și iubesc să cunosc oamenii și poveștile lor. Pun pasiune în tot ce fac și reușesc mereu să realizez ce îmi propun pentru că nu las nimic să-mi stea în cale.

Organizarea unui eveniment este sensibilă, complicată.

Rezolvările situațiilor dificile a devenit specialitatea mea, datorită experienței, după multe sute de nunți organizate, după multe greșeli, multe căutări, integrări ale diverselor domenii conexe am reușit să salvez situații extrem de dificile.

Nu cred în perfecțiune în promisiuni deșarte, cred în chimia dintre organizator și protagonist, cred în echilibru și colaborare pentru atingerea obiectivelor.

De profesie economist, profesând mulți ani în departamente financiar contabile consider construcția bugetului unui eveniment esențială pentru buna lui desfășurare.

Nu sunt adepta “lasă că merge și așa“, sensibilitatea momentului nu permite să fie lăsate lucrurile la voia întâmplării.

Nu cred în soluții miraculoase, cred în experiență, în munca în echipa în organizare minuțioasă, cred în alegeri de furnizori experimentați, cred în bugete echilibrate.

Pentru mine nunțile sunt o pasiune iar cea mai mare satisfacție o am atunci când la final nu este numai mulțumire și recunoștință ci și liniște și fericire.

Atunci când mă implic în organizare a unei nunți, o fac din tot sufletul, dar cu responsabilitate, eleganță și atenție pentru detalii.

Fac tot ce îmi stă în putere să mă asigur că mirii vor avea nunta pe care și-o doresc, dar în același timp, sunt și persoana care le spune dacă ceea ce vor nu e posibil sau nu e potrivit pentru viziunea generală.

Mă reprezintă nunțile simple și elegante, cu accent pe detalii dar mi-a plăcut mereu să organizez nunți ieșite din comun.

_

Să vă povestesc…

POVESTEA MEA

În 2002 am început proiectul Emerald Events cu dorința de a face lucruri speciale.

Am crescut împreună cu domeniul organizărilor de evenimente din România.

Am crezut întotdeauna în poveștile colaboratorilor și poveștile clienților mei. Am implementat lucruri care în acel moment nu existau în România. Am crescut cu locații noi acum celebre pline de viață în acel moment doar idei sau șantiere.

Am învățat constant, am considerat că pasiunea, determinarea și munca nu sunt suficiente certificările de florist, wedding planner, participarea la concursurile de specialitate, vizitele la expozițiile de specialitate din Europa au devenit o obișnuință pentru mine. Am colaborat cu majoritatea locațiilor de evenimente din România. Deși Emerald ca și proiect a funcționat în București nu am pregetat la cererea clienților să îi însoțim oriunde și-au dorit să-și organizeze evenimentele. Am fost prezentă ca și organizator în rânduri repetate în toată țara.

Proiectul Emerald Events a integrat treptat organizarea de evenimente, design floral, design de produse pentru nuntă și botez, vânzare online prin intermediul Emerald Garden.

Am organizat nunți în spații clasice sau neconvenționale, studiouri de film, plaje, în vârf de munte, în Delta Dunării.

Ne-am specializat în petreceri de Crăciun și decorațiuni pentru Crăciun. Am făcut fiecare pas din dorința de a ne mulțumi clienții, organizarea botezului a devenit o normalitate, clienții Emerald sunt clienți care au apelat în marea lor majoritate la mai multe servicii.

Am fost organizatori sau coorganizatori sau numai colaboratori la evenimente private, petreceri speciale.

Nunțile sunt pasiunea mea și stiu ce înseamnă o mireasă fericită și nu doar o clientă mulțumită. Miresele mele trebuie să radieze, să li se citească fericirea pe chip și să fie private de orice grijă sau moment neplăcut.

În 2017 proiectul Emerald s-a încheiat, a urmat o perioadă dedicată organizării de evenimente și efectuării unui research despre organizarea de nunți și evenimente în Georgia, Azerbaijean, Armenia, Cipru, Spania, Croația, Italia, China, Vietnam, India ( abia aștept să vedeți pe blog rezultatele ).

Dacă și tu îți dorești să fii o mireasă fericită, ne-ar face plăcere să ne auzim pentru o discuție ca între prietene, ca să facem posibilă împreună, povestea nunții tale. Voi fi mai mult decât încântată să te ascult, să te consiliez și să îți fiu alături că să descoperim cum îți dorești să arate nunta și să te ajutăm să îți pui în practică fiecare dorință cu privire la ziua cea mare.

Pentru a afla mai multe informații legate de prețuri și serviciile pe care le ofer, vă invităm să ne contactați pentru a stabili o primă întălnire gratuită.

Ne-ar face o deosebită plăcere să vă cunoaștem personal și să ne spuneți povestea voastră.

Dacă nu vă este la îndemână să ne întâlnim personal, putem aranja o întălnire inițială prin intermediul Skype, WhatsApp, sau telefonic.

1050EVENIMENTE
20+ANI EXPERIENȚĂ
2030CLIENȚI MULȚUMIȚI
1WEDDING PLANNER

Vrei să povestim mai multe despre cum putem colabora?Scrie-mi astăzi despre noi și planurile voastre de nuntă!

_